Gonartroza

Tratamentele utilizate în gonartroză au drept scop controlul durerii și corectarea deformărilor existente la nivelul articulației. Nu există la momentul actual mijloace chirurgicale eficiente pentru repararea cartilajului articular în cazul formelor moderate sau severe de gonartroză.

Tratamentul inițial al gonartrozei este conservator și poate consta în fizio-kinetoterapie, administrarea de medicamente anti-inflamatoare nesteroidiene și infiltrații intra-articulare (corticosteroizi, acid hialuronic sau plasmă bogată în trombocite-PRP). În cazul în care tratamentul medical nu este eficient, se ia în discuție intervenția chirurgicală. Principalele metode de tratament chirurgical în gonartroză sunt reprezentate de artroscopie cu debridare articulară, osteotomie tibială sau femurală și artroplastia cu proteză unicompartimentală sau totală. Dat fiind faptul că gonartroza presupune existența unor leziuni mixte atât la nivelul cartilajului, cât și la nivel meniscal, debridarea artroscopică este în general un tratament suboptimal pentru acest tip de patologie. Acest lucru se datorează faptului că în prezent nu există un tratament artroscopic eficient al leziunilor condrale degenerative.

Osteotomiile sunt intervenții chirurgicale adresate în general pacienților tineri cu artroză unicompartimentală. Acestea își propun transferul încărcării din compartimentul afectat către compartimentul sănătos și au drept scop oprirea evoluției gonartrozei prin întreruperea cercului vicios al deformării (uzura crește deformarea, care la rândul ei crește uzura). După aceste intervenții nu există limitări cu privire la efortul care poate fi efectuat de către pacient. Osteotomiile pot întârzia protezarea articulației genunchiului cu un interval cuprins între 10-15 ani. Artroplastia genunchiului constă în înlocuirea suprafețelor articulare uzate cu un implant artificial care reproduce într-o măsură mai mică sau mai mare anatomia și biomecanica articulară normale. Montarea unei proteze presupune o rezecție osoasă prealabilă de aproximativ 10 mm, atât la nivel tibial, cât și la nivel femural, fixarea implantului protetic făcându-se în general prin cimentare. Durata de viață a unei proteze de genunchi este în jur de 15 ani, după acest interval de timp fiind necesară în multe dintre cazuri înlocuirea cu o proteză de revizie.

Principalul risc postoperator în cazul artroplastiei de genunchi este reprezentat de infecție (1-2%). Pentru a reduce acest risc este necesară tratarea riguroasă a tuturor infecțiilor diagnosticate preoperator. Deasemenea, este recomandat ca intervenția chirurgicală sa fie practicată la un interval de minim 6 luni de la efectuarea ultimei infiltrații intra-articulare. Infecția survine în cele mai multe cazuri precoce, dar pot exista și infecții cu debut tardiv postoperator.

Tratamentul infecțiilor acute cu debut precoce postoperator implică reintervenția chirurgicală cu lavaj, debridare riguroasă și înlocuirea insertului protetic. În cazul infecțiilor cu debut tardiv postoperator este necesară o schimbare în doi timpi a protezei de genunchi, care implică îndepărtarea implantului inițial, urmată de o perioadă de tratament antibiotic de aproximativ 6 săptămâni și montarea ulterioară a unei noi proteze după ce infecția a fost vindecată.

Tromboza venoasă profundă și embolia pulmonară sunt complicații rare, care pot surveni după artroplastia genunchiului. Hematomul postoperator și redoarea articulară (limitarea mobilității articulare) sunt alte complicații posibile după acest tip de intervenție chirurgicală. Durerea reziduală, fără o explicație mecanică certă, poate fi întâlnită la până la 5% dintre pacienții cu artroplastie de genunchi. Aceasta este mai degrabă o jenă, durerile intense fiind mai degrabă excepționale.